ALEXANDRU RONETT

 

Născut în Bucovina, lângă Suceava, în anul 1922 și-a făcut studiile secundare la Suceava și Cernăuți, urmate de cele superioare la Universitatea din Marburg și Frankfurt, obținând câte un doctorat de la fiecare. Intră în Frățiile de Cruce la liceul Aron Pumnul din Cernăuți, pe atunci puternic centru evreiesc și comunist.

La vârsta de 18 ani este arestat și condamnat la 25 de ani închisoare pentru participarea la un complot împotriva unui călău al legionarilor, trecând prin închisorile Cernăuți, Galați, Aiud, Văcărești și Craiova. Eliberat în Septembrie 1940 după alungarea lui Carol al II-lea, Alexandru Ronnett își continuă educația în Frățiile de Cruce, iar în anul 1941 este încadrat în Corpul "MOȚA-MARIN", unitate de elită a Mișcării Legionare.

După lovitura de stat a gen. Antonescu împotriva autorității legionare din ianuarie 1941, se refugiază prin Iugoslavia și ajunge la Viena, de unde autoritățile germane îl internează pe rând în lagărele de la Rostock, Dachau și Buchenwald, împreună cu ceilalți legionari refugiați.

Încadrat în Armata Națională a Guvernului Național-Legionar de la Viena (creată după invazia trupelor sovietice și actul de la 23 August 1944), luptă pe front împotriva trupelor comuniste sovietice până în ultima zi a celui de-al doilea război mondial.

După război studiază în Germania și devine medic, apoi cadru universitar.

Refugiat în Statele Unite în anul 1950 (data când are loc declanșarea conflictului din Coreea prin invazia comunistă asupra Coreei de Sud), se înscrie voluntar în armata americană și servește în trupele Națiunilor Unite cu gradul de maior activ, luptând împotriva trupelor comuniste invadatoare.

Medic de profesie, onorat cu "Crucea de Aur" a Poloniei în anul 1984 de către Guvernul Polonez în Exil, a fost președinte a numeroase organizații anticomuniste din Statele Unite, președinte al Congresului Național Româno-American (R.A.N.C.), reprezentant permanent în Liga Mondială Anticomunistă (W.A.C.L.), membru pe viață al Legiunii Veteranilor Americani, președinte al "Frontului Libertății" (expresia politica a Mișcării Legionare), desfășurând o activitate permanentă în slujba luptei anticomuniste. Fondatorul prestigioasei reviste Potomac (trimestrial în limba engleză de analize geo-politice – Anul I, Nr. 1, 15 Mai 1975, Chicago), Dr. Alexandru Ronnett a colaborat (și continuă să o facă) la numeroase ziare și reviste legionare apărute în exil în sprijinul luptei anticomuniste: Drum, Curierul, Libertatea (N.Y.), Prezent ș.a.

 

OPERA:

 

Romanian Nationalism: The Legionary Movement, "Loyola University Press", Chicago, 1974 (traducere de Vasile Bârsan a ediției în limba română sub titlul: "Naționalismul Românesc: Mișcarea Legionară")

 

An interview with Horia Sima, Commander-in-Chief Legion of Archangel Michael, (extrase din interviul acordat de Comandantul Mișcării Legionare scriitorului italian Maurizio Cabona și ziarului italian "Thule of Palermo"). Ediție îngrijită de autor care semnează și introducerea lucrării. Chicago, 1977

 

Will communism overtake us?, Mount Prospect, Illinois

 

Neam fără noroc sau blestemul lui Zamolxe, Editura "Centrul Cultural Român", Chicago, 1994, 185 pag.

 

The Legionary Movement, Editată sub auspiciile Congresului Național Româno-American, Chicago, Illinois, 1995, 251 pag.