Savant de prim rang, cărturar, cercetător, luptător naţionalist, al cărui nume a fost îngropat timp de 50 de ani de regimul comunist.

Clasele primare le face în oraşul natal, remarcându-se drept un elev eminent, după care pleacă la Iaşi cu recomandare, continuându-şi studiile la Liceului Naţional, moment în care face cunoştinţă cu acela care avea să-i fie cel mai apropiat prieten şi coleg de cercetare în viaţă (ajuns şi el savant mai târziu), Corneliu Şumuleanu. Aici este atras în mod special de studiul chimiei, dedicându-i-se cu toată pasiunea încă de la început.

Licenţa o obţine în anul 1892. În scurt timp, la 6 decembrie acelaşi an, pleacă la Berlin, însoţit de recomandările înalte ale dr-ului C. I. Istrati adresate ilustrului profesor Emil Fischer, unul dintre cei mai mari chimişti ai vremii, răsplătit mai apoi pentru meritele sale cu premiul Nobel. În laboratorul marelui chimist, G. G. Longinescu îşi începe lucrările cu analiza calitativă, urmate de cele ale analizei cantitative, volumetriei, electrochimiei şi analizelor de gaze. Examenul în 1896 îl trece cu brio, având menţiunea cea mai bună, obâinând titlul de Doctor în Filosofie, specialitatea Chimie. În august acelaşi an, G. G. Longinescu se reîntoarce în Bucureşti.

O lungă şi bogată activitate profesorală începe să se deruleze neîntrerupt timp de 42 de ani, din septembrie 1896 şi până în octombrie 1938: 10 ani de licee şi 35 la universitate, fiind omologat în numeroase ocazii şi răsplătit pentru meritele sale excepţionale. Director de Studii la Institutul Schweitz-Thierrin, director al Laboratorului de Chimie Anorganică timp de 32 de ani, membru de onoare al Academiei Române, sunt numai câteva din titlurile pe care G. G. Longinescu le-a deţinut de-a lungul activităţii sale.

Împreuna cu G. Ţiţeica, G. G. Longinescu fondează în anul 1905 revista Natura, purtând subtitlul de „revistă pentru răspândirea ştiinţei“, cea mai prodigioasă publicaţie ştiinţifică apărută în România, al cărei director va rămâne până la moarte.

A colaborat la multe reviste de specialitate, între care: Jurnalul de Chimie-Fizică (1905-1906), Buletinul Societăţii Ştiinţifice a Academiei Române, Societatea Româna de Ştiinţă, Buletinul de Chimie Pură Aplicată, Anuarul Universităţii din Iaşi şi multe altele, precum şi la diverse reviste străine din Franţa, Anglia, Italia, Germania, Statele Unite şi numeroase alte ţări (Zeit Anclyt, Chemie, Chemical Review etc).

G. G. Longinescu s-a impus în ştiinţa românească drept una dintre cele mai mari personalităţi, lucrând până în ultimul moment al vieţii sale, cu toată orbirea căpătată la finele lungilor săi ani de cercetare.

Crezul şi ataşamentul său lângă tânăra mişcare naţionalistă, manifestat pe faţă, i-a adus multe piedici şi nenoroc din partea camarilei regelui Carol al II-lea, odată cu instaurarea dictaturii regale în februarie 1938.

Cu toate presiunile şi ameninţările exercitate asupra lui, cu toata prigoana dezlănţuită împotriva Mişcării Legionare şi a aderenţilor ei, omul de caracter G. G. Longinescu nu a cedat. Cum el însuşi spunea fără teamă, într-o şedinţă a Academiei Române, în Iunie 1938: „Am fost om de luptă. Am lovit şi am fost lovit. Am luptat pentru părerile mele contra celor oficiale. Am fost lovit cum nu se aşteaptă nimeni... Şi totuşi nu am pierdut speranţa într-o judecată viitoare mai bună... Tuturor tălmăcitorilor Bibliei Regelui Carol II (dictaturii N.N.) le amintesc încă odată: sunt şi voi rămâne alături de mişcarea de tineret, singura de încredere pentru viitorul ţării. Las istoria să mă judece dacă greşesc, dar adevărul va fi de partea ei...“

S-a stins din viaţă la ora 10:30 seara, în Vinerea Mare a anului 1939.

Ultimul său gând creştinesc şi românesc a fost ca locuinţa lui din strada Sfinţii Apostoli în care a văzut lumina zilei să fie cedata pentru adăpostirea unei biblioteci publice, semn al preocupării sale permanente care l-a animat pentru viitor, pentru toate generaţiile, de a citi, cerceta şi învăţa. Astfel pleca şi el, după prietenul şi camaradul său Corneliu Şumuleanu, alt mare dascăl de generaţii trecut în lumea de dincolo a veşniciei puţin timp înainte.

Cronici ştiinţifice. Vol. I-II (1922) III (1931).

La Radio-Bucureşti (15 conferinţe). Bucureşti, 1932.

Aerul lichid pe înţelesul tuturor. Bucureşti, 1933.

De vorbă cu strop de apă (Submarine, Torpile, Mine în Războiul cel Mare). Bucureşti, 1936.

Vrăjitorul din Menlo-Park (Edison). Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1936.

Ştiinţă şi Credinţă. Vol. I-IV. Tipografia Copuzeanu, Bucureşti, 1937.

Analiza calitativă.