Iniţiator al Centrului Studenţesc Timişoara şi şef al studenţimii legionare timişorene în perioada Căpitanului.

Comandant ajutor din 1935. Urmează Politehnica din Timişoara între 1932-1938, după care cursurile Politehnicii Charlottenburg din Berlin, reuşind să scape astfel de represiunea carlistă.

Şef al garnizoanei legionare din Berlin pe timpul guvernării legionare, 1940 - 1941.

După alungarea regimului legionar de la putere de către Antonescu, şi-a continuat şederea la Berlin unde a menţinut contacte cu cercurile germane simpatizante ale Mişcării Legionare şi a sprijinit cauza legionară pe lângă cercurile oficiale ale Reichului.

Pe tot parcursul şederii sale la Berlin, Mircea Dimitriu a beneficiat de statutul de om liber, fără a fi închis în lagăre, ceea ce i-a permis să contracareze informaţiile calomnioase ale lui Antonescu referitoare la legionari.

În octombrie 1945 trece Alpii împreună cu Grigore Manoilescu şi se refugiază în Italia, într-un lagăr din Napoli.

Se stabileşte în Germania, unde activează ca secretar general al Mişcării Legionare în exil.