Imediat după 23 august 1944, primeşte comanda Diviziei a IV-a Infanterie.

Iată cum îşi descrie generalul Chirnoagă gândurile din acel moment:

"Ceea ce m-a frământat din chiar primele cinci minute ale prizonieratului a fost să mă fixez asupra datoriei mele de Român de aici înainte. Evident, regulamentele militare ale oricărei armate din lume indică reguli clare despre purtarea unui luptător căzut prizonier, dar aceste reguli erau valabile pentru mine, cunoscând situaţia tragică din România? Când ţara noastră era invadată de hoardele ruseşti, când era condusă de un guvern obligat să execute cererile şi voinţa invadatorului; când ştiam că de acest invadator nu vom scăpa decât numai dacă va fi învins, ce trebuia să fac eu? Să accept în pasivitate poziţia de prizonier până la sfârşitul războiului sau să găsesc o formulă de a lupta mai departe contra Ruşilor?

Desigur că eram legat de un jurământ faţă de Rege şi de Ţară, dar la data aceea Regele nu mai avea nici un cuvânt de spus, iar ţara era la dispoziţia administraţiei ruseşti. Armata care lupta contra Germaniei mergea numai din spirit de disciplină şi nicidecum pentru că era convinsă că aşa dictau interesele României. După ce trei ani am luptat cot la cot cu trupele germane, ca să apărăm hotarele şi independenţa ţării, contra Rusiei Sovietice, cum se putea schimba dintr-o dată, într-o singură noapte, toată această concepţie de apărare şi să constaţi că inamicul de moarte ţi-a devenit bun camarad, iar camaradul de până ieri, îţi este duşman? Cum nimeni dintre noi nu ştia ce se întâmplase exact la Bucureşti, când a fost arestat Mareşalul Antonescu, şi pentru a nu rupe armata în două, toţi luptătorii care au avut norocul să nu fie făcuţi prizonieri de noii noştri aliaţi şi trimişi în Siberia, au executat ordinul regal de a întoarce armele contra Germaniei.

În urma discuţiei cu Horia Sima, la Viena, generalul Chirnoagă preia comanda Armatei Naţionale care a luptat alături de Germania împotriva URSS până la sfârşitul războiului.

S-a refugiat la Bad Gastein imediat după război, împreună cu alte personalităţi care colaboraseră cu Germania.

În 1946 este internat din dispoziţia Tribunalului de la Nürnberg în lagărul de la Glasenbach, până în mai 1947.

S-a stins din viaţă la Stuttgart, în 1974, unde şi-a trăit ultimii ani din viaţă. A fost al treilea general care şi-a legat numele de Mişcarea Legionară, după Zizi Cantacuzino şi Constantin Petrovicescu.

Istoria Politică şi Militară a Răsboiului României contra Rusiei Sovietice, Editura Carpaţii, Madrid, 1986

Istoria Daciei şi Continuitatea Daco-Romană, Editura Carpaţii, Madrid, 1972

Întâlnirea mea cu Legiunea, publicat în monumentala lucrare Mărturii despre Legiune, apărută la Rio, sub direcţia lui Faust Brădescu, cu prilejul împlinirii a patruzeci de ani de la întemeierea Legiunii