Urmează scrisorile–testament către părinţi şi Căpitan, pe care consiliul legionar, cutremurat şi-a permis a le publica în această broşurică pentru a le avea la pieptul fiecăruia dintre noi.

_____________________

Bucureşti, 22 Noiembrie 1936

Iubiţii şi mult încercaţii mei părinţi şi dragi surori,

Dumnezeu a vrut să fie aşa.

Câteva rugăminţi de ordin practic: Nu lăsaţi să moară „Libertatea”! Din ea va putea trăi familia mea…

Scumpii mei părinţi, în durerea voastră, gândiţi-vă la ce au avut de îndurat şi alţi părinţi, ca Moscardo, care a stat de faţă la telefon la împuşcarea fiului său! Şi totuşi nu a deznădăjduit, ci a luptat şi a trăit, pentru a-şi împlini datoria!

Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El! De ce să vă chinuiţi prea mult, când eu am sufletul mântuit, în împărăţia lui Dumnezeu?

Grija pentru familia mea să nu vă copleşească. Dumnezeu nu o va lăsa muritoare de foame. Toate se vor aranja bine.

Scumpa mea mamă, sunt îngrijorat de moarte pentru răul pe care şi-l va face mama prin lungile nelinişti după aflarea plecării pe front, apoi de putere mamii de a rezista loviturii pierderii mele.

Scumpă mamă, cu lacrimi în ochi îi spun mamii, cât şi tatii, ultima mea dorinţă: fiţi tari, stăpâniţi-vă durerea şi trăiţi pentru ocrotirea copiilor mei.

Măcar din dragoste pentru Mihail şi Gabriela, repet într-una rugămintea mea fierbinte, de a fi tari, a fi curajoşi. A avea încredere în ajutorul lui Dumnezeu, pentru suportarea nenorocirii personale materiale (căci nenorocire sufletească nu este).

Cât de liniştit aş fi eu, să am încredinţarea aceasta, că veţi fi tari. De aceea, vă rog să auziţi clipă de clipă chemare mea, implorarea mea: nu vă lăsaţi răpuşi! E mai rău atunci.

Şi iertaţi-mi, scumpii mei părinţi, tot zbuciumul pe care vi l-am adus în viaţă.

Nu l-am adus decât din dragoste de Dumnezeu şi Neam, din inimă curată.

Vă îmbrăţişez acum cu tot sufletul meu şi sunt sigur că-mi veţi împlini dorinţa d ea înfrunta durerea cu tărie şi încredere în mila lui Dumnezeu.

Al vostru mult iubitor,

Ionel

_______________________

Bucureşti, 22 Noiembrie 1936

Dragă Corneliu,

……………………….

Sunt sigur că, deocamdată cel puţin… tata (plus mici colaborări) vor putea face faţă redacţiei. Cât despre administraţie, ea va continua pe linia trasată, aşa cum e azi…

Venitul foii îi ajunge pentru trai. Iar cum D-l Gigurtu îi va face sigur o chirie redusă (i-am scris), nu va putea locui în altă parte mai ieftin. Nici nu vreau apoi să-i mai aduc, în plus şi durerea de a trebui să-şi desfacă casa. Abia şi-a înfiripat-o şi s-o risipească. În nici un caz nu doresc să se instaleze la Huşi (de unde nu va putea, de altfel, să conducă administraţia căci n-are echipa de băieţi de aici, învăţaţi de mine), nici la Orăştie.

Deci, totul să rămână pe loc şi să continue ca şi înainte de plecare mea…

E de dorit ca, cu timpul, să fi crescut un element bun ca redactor. Va fi salariat, va face carieră aici…

Mor, Corneliu, cu tot elanul şi toată fericirea, pentru Hristos şi Legiune. Nu cer nici răsplată, nici nimic, ci doar biruinţa. Şi vă rog să aveţi inimă pentru copiii mei.

Şi să faci, măi Corneliu, din ţara noastră o ţară frumoasă ca un soare şi puternică şi ascultătoare de Dumnezeu!

Trăiască Legiunea!

MOŢA

__________________

O scrisoare a lui Ion Moţa către părinţii săi, scrisă de pe vapor în drum spre Spania şi două articole pentru ziarul „Libertatea” scrise pentru români; poate între două atacuri.

Iubiţi părinţi,

Suntem de patru zile pe un vapor, iar mâine debarcăm la Lisabona, în Portugalia, de unde apoi plecăm în Spania…

…Desigur aţi aflat că dorim să luăm şi noi parte câtva timp la lupte, cam o lună de zile, căci pe atât ne-a ţărmurit Corneliu termenul, fiind vorba de un semn viu de unire creştină a inimilor a două neamuri.

Cea mai mare grijă şi tulburare sufletească a mea, în acest admirabil şi măreţ drum, este grija de scumpa mamă şi iubitul tată.

La riscul nostru, la jertfa noastră din dragoste pentru Hristos, vom fi fericiţi a afla că şi ai noştri iau parte prin bărbăţia de a trece prin câteva zile grele şi a nu se lăsa copleşiţi, căci ar părea că ne-au făcut să uităm datoria noastră către Dumnezeu, în al cărui obraz se trage azi cu mitraliera şi datoria faţă de neamul nostru, a cărui soartă atârnă şi ea atât de mult de lupta hotărâtoare care se desfăşoară azi în Spania…

Neliniştea mea e mai mare pentru părinţi, căci Iridenta fiind mai tânără şi mai voinică fiziceşte, tinereţea o ajută să treacă mai uşor zbuciumările şi greutăţile pe care le sporeşte adeseori închipuirea…

Sunt foarte bucuros că ea, care la plecarea mea bănuia lucrurile acestea, a fost curajoasă, văzând că îşi ştie stăpâni simţământul, pentru a se împlini datoria…

Pe la începutul lui Februarie, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom porni înapoi spre casă…

Încă o dată vă rog din tot sufletul, să nu vă lăsaţi predă îngrijorării. Omul doar nu a fost născut pentru a trăi numai decât un număr nu ştiu cât de ani, – ci pentru a se apropia de Dumnezeu prin faptele vieţii sale!

Vă sărut mâinile cu toată dragostea şi vă rog, nu-mi tăgăduiţi fericirea de a vă şti curajoşi şi senini, primind bărbăteşte şi cu tăria pe care ţi-o dă credinţa în Dumnezeu, toate greutăţile cu care Dumnezeu a cinstit familia noastră, cerându-i sprijinul ei pentru împlinirea dreptăţii şi a Dumnezeieştii Lui aşezări…

Vă îmbrăţişez cu mare dragoste, mulţumire şi recunoştinţă, pentru toate jertfele sufleteşti şi materiale, pe care o viaţă întreagă, neîntrerupt le-aţi făcut pentru noi şi pentru sufletul nostru…

Al vostru iubitor

Ionel

_______________________

_______________________

Răvaş de la legionarii români de pe frontul spaniol

Din nou popoarele lumii se pregătesc pentru sărbătorile şi bucuriile Naşterii Domnului, a naşterii sfinte a lui Hristos.

Dar bucuria aceasta e astăzi întunecată în toate inimile de îngrijorare pentru soarta aşezării creştineşti a lumii, aşezare dăruită nouă de către Dumnezeu prin trimiterea pe pământ a Fiului Său, a cărui naştere o vom sărbători acum din nou.

Astăzi, la Naşterea Domnului, nu ne este îngăduit să avem numai bucurie în casele noastre, ci şi grija pentru a păstra marele dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său printre noi.

Ceasul de azi e un ceas greu. De împlinirea datoriilor noastre în acest ceas atârnă faptul că rândurile viitoare de oameni, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri, să se bucure ori apoi să plângă în ziua Naşterii Domnului.

Să nu lăsăm pe urmaşii noştri să piardă binefacerile sufleteşti ale Naşterii Mântuitorului! Să nu lăsăm o ţară fără Biserici, fără icoane, fără ocrotirea mâinii lui Dumnezeu! Să nu lăsăm copiilor noştri o viaţă în care vor fi pierdut pe Hristos!

Iar pentru acesta, să nu fugim din faţa jertfei pentru apărarea Crucii!

Numai această jertfă poate răscumpăra, pentru urmaşii noştri, pe Iisus Hristos, numai prin această jertfă îl vor putea avea pe Hristos între ei, în zilele de Crăciun ale anilor viitori, ale veacurilor viitoare.

Căci fără luptă vitează, nici Arhanghelul Mihail n-a putut goli cerul de oştile lui Lucifer, de oştile îngerilor răsculaţi.

Ion I. Moţa

(„Libertatea”, nr. 37-38, Crăciun 1936)

_______________________

Răvaş de la Legionarii Români de pe frontul spaniol

I-a învrednicit, am spus, pentru că nu poate fi, pentru un om, o cinste mai mare, o chemare mai plină de rod sufletesc, decât aceea de a fi apărător al lui Hristos, şi prin Hristos, al neamului tău creştin.

Anul care a trecut, 1936, a deschis această cumplită luptă de pe pământul spaniol. Anul în care intrăm, 1937, cine ştie ce alte încercări, şi mai mari, va cere poate, oamenilor şi popoarelor.

Să lăsăm cu toţii la o parte vorbirea cea multă şi mai ales să lăsăm la o parte credinţa că ne-am împlinit datoriile prin care asemenea lupte de vorbă goală, prin paradă şi laudă sterpă ori prin hotărâri care nu sunt urmate de aspra greutate a faptei, a jertfei, a poverii.

Numai îndreptându-ne astfel spre căile pe care ni le deschide noul an, vom putea aştepta zile de soare şi de biruinţă românească de la anul acesta nou care se apropie de noi plin de întuneric şi de povară.

Căci Dumnezeu nu poartă cu carul biruinţei decât pe viteji, pe cei care se ştiu pierde pe ei pentru a-şi răscumpăra neamul şi sufletul.

Ion I. Moţa

(„Libertatea” nr. 1, 3 Ianuarie 1937)

______________________

(Cântec legionar)

____________________

_____________________

Îl închiseseră pentru ultima dată mâinile lui…

„Cine ştie, unde voi fi eu, când micul meu cufăraş va fi deschis şi ale cui mâini îl vor mai deschide de acum?”…

Dorinţa lui fierbinte este să nu se despartă de camarazii lui. Vrea să fie cu noi, în mijlocul nostru, să păşească în rând cu noi cu pieptul său lat, cu fruntea în vânt, sfidând biruitor moartea şi duşmanul din faţă. Voieşte să fie prezent totdeauna şi, în zilele noastre de sărbătoare, la şedinţele cuiburilor, să fie strigat şi de dincolo de moarte să răspundă:

Este atât de clocotitoare această dorinţă a sufletului său încât cine dintre noi se îndoieşte că el nu este în mijlocul nostru!…

După cum Mântuitorul Iisus Hristos este cu noi, căci a zis: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului!” sau „Ori de câte ori veţi fi adunaţi, doi sau trei în numele meu, voi fi şi eu în mijlocul vostru”.

___________________

Lisabona, 3 Decembrie 1936

Articolele din acest caiet (cât şi eventual din alte caiete) vor apare în „Libertatea”, câte unul în fiecare număr (sau, dacă nu izbutesc a scrie prea multe, câte unul la două numere), aşa încât ziarul să aibă articole de-ale mele timp de câţiva ani, lucru care cred că va întări trăinicia ziarului. Acestea, pentru cazul când nu mă mai întorc din Spania.

I.M.

______________________

Întâiul articol

(Cântec legionar)

Iubiţi camarazi legionari şi cititori ai „Libertăţii”,

Dar dacă dragostea de Hristos, puterea lui Hristos, am spus că este deasupra Neamurilor, putând să ne aducă pe noi românii să luptăm pentru Cruce pe pământul străin al Spaniei alături de spanioli, de nemţi şi de italieni, aceasta nu însemnează că puterea creştinătăţii şi dragostea de Hristos ne scot din Neamul nostru, ne înstrăinează de el. Căci Neamul nostru nu poate trăi fără credinţa noastră creştină.

Apărând creştinătatea chiar pe pământ străin, noi apărăm o putere care e izvor al puterii neamului nostru, iar ascultând de îndemnul dragostei de Cruce noi ne supunem, aici în Spania, dragostei pentru Neamul nostru românesc.

Iată pentru ce m-am despărţit acum şi de cei scumpi mie, de ce nu voi mai fi printre voi trupeşte, iubiţi camarazi şi cititori ai „Libertăţii”.

Dar un cântec legionar spune atât de frumos:

Răspund şi eu astăzi, prin această dragă gazetă a mea, celor care m-au iubit şi care se îndurerează de plecarea mea trupească dinte ei:

Sunt cu voi, sufletul meu nu v-a părăsit.

Eu păşesc aşadar mai departe în rând cu voi, cei care aţi rămas. În fiecare săptămână, „Libertatea” mă va aduce alături de voi, pentru a vă vorbi şi despre lucruri mai mici şi despre altele mai mari, pentru a vă povesti crâmpeie din luptele noastre dar, mai ales, pentru a vă cere aceea ce noi am avut în cea mai mare măsură şi o aşteptăm de la voi în măsură şi mai mare:

_____________________

Al doilea articol

(Cântec legionar)

Aici la Lisabona, hotelul la care ne-a adus Ministrul Spaniei (care ne-a făcut cinstea de a veni să ne ia de pe vapor) este aşezat lângă o frumoasă lucrare în faianţă (porţelan) a Sfântului Antoniu, Cel drag Căpitanului, căruia se rugau atâţia legionari în vremurile de prigoană şi care, alături de Arhanghelul Mihail şi de Sfânta Paraschiva, este un sfânt creştin de care sufletele noastre se simt atrase mai mult.

Tot aici la Lisabona, aşezându-ne aseară la masă, vedeam pe faţa de masă o mulţime de semne ale Legiunii (gardul), foarte frumos cusute şi atât de exacte, încât parcă erau luate de pe fostele noastre buletine de vot…

Ion I. Moţa

_____________________

Ai grijă Doamne de toţi ai mei.

Primeşte-i sub scutul tău.

Iartă-i.

Odihneşte-i.

______________________

______________________

Arhangheli Sfinţi, Gavriil şi Mihail

Mă-ndrept spre Voi cu mintea-mi de copil,

Eu laudă V-aduc şi mă închin

Mijlocitori ai Celui Prea Divin.

Tu, care ai vestit Sfintei Marii

Lumină că va naşte şi tării

De har, de Viaţă dătător de Sus

Pe Fiul Tatălui Ceresc, Iisus.

Gavriil, Arhanghel Binevestitor,

Vesteşte-ne şi nouă, tuturor,

Ziua cea Mare, Sfântă-n Biruinţi,

Mult aşteptată, plină de dorinţi.

Mihail, conducător de oşti cereşti,

Apărător al Tronului cel Sfânt,

Patron al Legiunii pe pământ.

Luminător între lumini, în Cer

Luptând ai doborât pe Lucifer

Şi-acolo unde este harul Tău, Mihai,

Săgeţile Satanei cad şi-i Rai.

Să fie buni, plăcuţi lui Dumnezeu,

S-ajungă-n fruntea neamurilor mari,

Plini de virtuţi, eroi, în lupte tari.

Mijlocitori ai Celui Prea Divin,

Eu laudă v-aduc şi mă închin,

Mă-ndrept spre Voi cu mintea-mi de copil